Psigolog Cluj - Cabinet psihoterapie

Serviciile noastre sunt:

Psihoterapie individuală

Psihoterapie de cuplu

  • Certuri frecvente
  • Gelozie, violență verbală, fizică
  • Indecizia de a rămâne în relație
  • Infidelitate

Psihoterapie adolescenți

  • Anxietate, fobii, tulburări somatice cu cauză psihică
  • Conduite agresive, violență, nervozitate, minciună, furt, fugă de acasă
  • Conflicte în familie, dificultăți de relaționare
  • Dependențe – alcool, droguri, fumat
  • Dificultăți de învățare, eșec școlar, absenteism, abandon
  • Stimă de sine scăzută, depresie, tentative de suicid
  • Tulburări ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie)
  • Tulburări ale somnului, tensiune emoțională, incapacitate de a se relaxa

Psigolog Cluj - Cabinet psihoterapie

Cauti un psiholog in Cluj?

Psihoterapie cognitiv-comportamentala

Strada Decebal, nr. 2, ap. 7 in Cluj Napoca,  Telefon: 0770 401 947

Serviciile noastre sunt:

Psihoterapie individuală

Psihoterapie de cuplu

  • Certuri frecvente
  • Gelozie, violență verbală, fizică
  • Indecizia de a rămâne în relație
  • Infidelitate

Psihoterapie adolescenți

  • Anxietate, fobii, tulburări somatice cu cauză psihică
  • Conduite agresive, violență, nervozitate, minciună, furt, fugă de acasă
  • Conflicte în familie, dificultăți de relaționare
  • Dependențe – alcool, droguri, fumat
  • Dificultăți de învățare, eșec școlar, absenteism, abandon
  • Stimă de sine scăzută, depresie, tentative de suicid
  • Tulburări ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie)
  • Tulburări ale somnului, tensiune emoțională, incapacitate de a se relaxa

Psiholog Cluj - un ajutor de care te vei bucuraNe gasiti la cabinetul nostru de psihoterapie:

Strada Decebal, nr. 2, ap. 7 in Cluj Napoca, jud. Cluj

Telefon: 0770 401 947

fobie sociala_274x183

Fobia sociala – ce este si cum se trateaza?

Ce este fobia socială?

Fobia socială reprezintă teama resimţită într‑una sau mai multe situaţii sociale. Exemple de asemenea situaţii includ: susţinerea unui discurs în faţa unui public, întâlnirea unor persoane noi, participarea la petreceri, stabilirea unei întâlniri, consumul de alimente şi băuturi în public, folosirea toaletelor publice, cererea de informaţii de la autorităţi, discuţiile în contradictoriu cu alţii. Persoanelor cu fobie socială le este teamă să nu acţioneze în aşa fel încât alţii să aibă o impresie negativă despre ei. Deseori se tem că ceilalţi vor observa semne ale anxietăţilor lor, de exemplu că roşesc, că le temură mâinile sau că transpiră. Persoanele cu fobie socială de cele mai multe ori evită situaţiile care le produc disconfort. În cazurile în care nu le pot evita, resimt teamă şi jenă marcată. Uneori, aceste persoane pot avea şi atacuri de panică. Fobia socială este o formă severă de timiditate, care poate împiedica funcţionarea optimă a persoanei. Uneori, aceste probleme sunt minore, de exemplu în cazurile în care persoana este incapabilă să răspundă în clasă. Însă există şi cazuri în care problema se agravează. Majoritatea persoanelor cu fobie socială au puţini prieteni, se simt singuri şi au probleme în atingerea scopurilor propuse (şcoală sau serviciu).

Cum acţionează terapia cognitiv‑comportamentală asupra fobiei sociale?

Terapia cognitiv‑comportamentală vă ajută să vă identificaţi gândurile care vă induc teama. Terapeutul vă va învăţa cum să identificaţi aceste gânduri negative şi cum să le transformaţi în gânduri pozitive. De asemenea, vă va ajuta să gestionaţi cu succes situaţiile de care anterior v‑a fost teamă. Astfel, veţi putea observa că temerile dumneavoastră de obicei nu se adeveresc şi, ca urmare, veţi începe să vă temeţi din ce în ce mai puţin de aceste situaţii. De asemenea, terapeutul vă poate ajuta să dobândiţi abilităţile sociale de care aveţi nevoie şi modalităţile prin care vă puteţi relaxa, ceea ce vă poate ajuta în dezvoltarea încrederii în abilităţile dumneavoastră. Mai multe studii au evidenţiat faptul că persoanele care beneficiază de terapie cognitiv‑comportamentală pentru ameliorarea fobiei sociale se tem mai puţin. De obicei, aceste persoane continuă să se simtă mai bine şi după terminarea terapiei.

Cât durează terapia?

În cazul persoanelor cu simptomatologie moderată de fobie socială, 20 de şedinţe sunt suficiente. Persoanele care se tem de doar o singură situaţie socială, cum ar fi susţinerea unui discurs în faţa unui public, pot avea nevoie de un număr mai redus de şedinţe. Persoanele cu simptomatologie severă vor avea nevoie de mai multe şedinţe.

atac de panica_274x145

Atacul de panică şi agorafobia

Ce este atacul de panică şi agorafobia?

Aproape toată lumea trece din când în când prin momente de îngrijorare. Însă, în atacul de panică, persoana resimte niveluri atât de ridicate de îngrijorare/teamă/anxietate, încât poate simţi că imediat ar putea avea atac de cord, că va înnebuni sau îşi va pierde controlul. Într‑un atac de panică puteţi resimţi simptome fizice cum ar fi: probleme de respiraţie, furnicături, ţiuit în urechi, tremor, senzaţia de sufocare, dureri de piept, transpiraţie sau palpitaţii. Ar trebui să vă faceţi un consult medical ca să eliminaţi orice cauză medicală posibilă a acestor simptome, cum ar fi hipertiroidism, dependenţă de cofeină, prolaps al valvei mitrale etc. Un atac de panică poate declanşa simptome specifice bolilor menţionate anterior. În cazul în care persoana experienţiază atacuri de panică recurente, neaşteptate, se teme să nu aibă noi atacuri sau se teme de semnificaţia acestora şi, ca urmare, îşi modifică semnificativ comportamentul. În asemenea cazuri, se poate da diagnosticul de „atac de panică”. Mulţi pacienţi diagnosticaţi cu atac de panică experienţiază şi „agorafobie”. Agorafobia este reprezentată de teama resimţită în locurile şi în situaţiile în care pacientul ar putea avea un atac de panică sau de unde ar putea scăpa dificil. De exemplu, persoanele cu agorafobie evită să rămână singuri în afara casei, să se ducă la cumpărături, să călătorească cu trenul sau cu avionul, să traverseze poduri, înălţimile, să traverseze tuneluri, să traverseze spaţii deschise (câmpuri) sau să folosească liftul. Mulţi pacienţi au atacuri de panică şi în somn. Acest lucru se poate datora scăderii semnificative a ratei pulsului din timpul somnului, ceea ce determină o reacţie de compensare prin creşterea ratei pulsului, ceea ce poate duce la trezirea bruscă din somn. Mulţi pacienţi cu agorafobie devin anxioşi la lumina zilei; alţii, în momentele în care apune soarele şi scade intensitatea luminii. Temperatura are un rol important în atacul de panică – numărul persoanelor cu atac de panică şi agorafobie creşte exponenţial în timpul verii, mai ales din cauza creşterii pulsului, a ameţelilor şi a deshidratării, precum şi datorită creşterii posibilităţilor de a petrece timpul în afara casei (unde, de fapt, persoana se percepe ca fiind mult mai vulnerabilă). Persoana se teme că în asemenea situaţii ar putea avea atacuri de panică.

Eficienţa terapiei cognitiv‑comportamentale în atacul de panică şi agorafobie

Din fericire, există mai multe studii care investighează efectele terapiei cognitiv‑comportamentale în cazul atacului de panică şi al agorafobiei. Aceste studii au fost derulate la Universităţile Oxford (Marea Britanie), Universitatea din Pennsylvania, Universitatea de Stat din New York (Albany), precum şi alte universităţi şi facultăţi de medicină. În cadrul unor intervenţii de 20‑25 de şedinţe, rata eficienţei intervenţiilor variază între 85‑90%. Chiar şi după terminarea intervenţiei, majoritatea pacienţilor evaluaţi la 1 an după finalizarea intervenţiei au menţinut efectul acesteia.

tulb obsesiv-compulsiva_274x149

Tulburarea obsesiv compulsivă

Ce este tulburarea obsesiv‑compulsivă?

Persoanele diagnosticate cu tulburarea obsesiv‑compulsivă (TOC) au obsesii, compulsii sau ambele. „Obsesiile” sunt gânduri, imagini mentale sau impulsuri care induc distres şi care reapar periodic. „Compulsiile” sunt comportamente pe care persoanele simt că trebuie să le efectueze ca să reducă nivelul de distres resimţit sau să prevină vreo întâmplare nefericită. Majoritatea persoanelor cu TOC suferă atât de obsesii, cât şi de compulsii. Exemple de obsesii întâlnite frecvent:

  • Teama de a contacta o boală, cum ar fi SIDA sau cancerul;
  • Teama de a atinge otrăvuri, de exemplu pesticide;
  • Teama de a nu vătăma sau ucide pe cineva, de obicei o persoană apropiată;
  • Teama de a nu uita efectuarea unui comportament, de exemplu, stingerea gazului sau închiderea uşii;
  • Teama de a efectua un comportament imoral, cum ar fi, de exemplu, strigarea obscenităţilor.

Compulsiile sunt adesea denumite şi „ritualuri”. Exemple frecvent întâlnite de compulsii sunt:

  • Spălarea sau curăţarea excesivă, de exemplu, pacientul îşi spală mâna de foarte multe ori pe zi;
  • Verificarea, de exemplu, pacientul verifică de mai multe ori dacă a stins gazul;
  • Repetarea unor acţiuni, de exemplu, stingerea şi aprinderea luminii de 16 ori;
  • Adunarea obiectelor, de exemplu, păstrarea unor reviste vechi;
  • Aranjarea obiectelor într‑o anumită ordine, de exemplu verificarea aranjării total simetrice a obiectelor dintr‑o încăpere;

Majoritatea persoanelor cu TOC îşi dau seama că temerile lor nu sunt pe deplin reale. De asemenea, îşi dau seama că, de fapt, compulsiile lor nu prea au sens. Cu toate acestea, sunt incapabile să nu le mai efectueze. TOC poate avea consecinţe grave. Persoanele diagnosticate cu TOC îşi pot petrece mai multe ore pe zi efectuând ritualuri specifice. Astfel, activităţile profesionale şi familiale devin destul de dificile. De asemenea, multe persoane cu TOC evită anumite locuri sau situaţii de care le este teamă. Unii ajung să se izoleze în propria locuinţă, pe când alţii ajung să fie ajutaţi de familie în efectuarea acestor ritualuri.

Studiile de specialitate arată că intervenţiile cognitiv‑comportamentale îmbunătăţesc simptomatologia TOC în peste 80% dintre pacienţi. Cu toate acestea, simptomatologia nu dispare total, iar pacienţii ar putea experienţia ocazional activarea gândurilor obsesive şi a nevoii de a efectua comportamente compulsive. Însă, după terminarea intervenţiei, pacienţii ar putea simţi că îşi pot controla mai bine acţiunile şi se pot bucura în mai mare măsură de viaţă. Conform studiilor, majoritatea pacienţilor trataţi cu intervenţie cognitiv‑comportamentală continuă să se simtă mai bine şi după terminarea intervenţiei.

depresia se trateaza!

Depresia

Ce este depresia?

Depresia este reprezentată de o serie de simptome, cum ar fi pierderea energiei şi a interesului în activităţile zilnice şi în viaţă, tristeţe, pierderea poftei de mâncare şi pierdere în greutate, dificultăţi în concentrare, autocritică, sentimente de disperare, dureri fizice, izolarea de ceilalţi, iritare, dificultăţi în luarea deciziilor şi ideaţie suicidară.

Depresia clinică variază între moderat şi sever. De exemplu, unele persoane au doar câteva simptome. Altele suferă de depresie severă, având un număr ridicat de simptome frecvente, de durată lungă, neplăcute. Depresia clinică diferă de procesul de doliu instalat după pierderea unei persoane dragi, separare sau divorţ. Tristeţea, sentimentul de gol, niveluri scăzute de energie şi pierderea interesului sunt reacţii normale în condiţii de doliu. De asemenea, furia şi anxietatea pot fi o parte normală a procesului de doliu. Depresia clinică diferă de doliul normal, cu toate că şi în unele cazuri de depresie poate fi prezent un eveniment de pierdere semnificativă. Pe lângă aceste aspecte, depresia durează mai mult decât procesul de doliu şi poate include auto‑critica, disperarea şi lipsa speranţei. Ar fi absolut neobişnuit ca cineva să spună că nu a fost niciodată deprimat. Fluctuaţii în starea afectivă sunt fenomene normale, care ne ajută să realizăm că ceva lipseşte din viaţa noastră şi că ar trebui să schimbăm unele lucruri. Însă depresia clinică este o stare mult mai severă decât asemenea modificări în stările afective.

Depresia nu este un fenomen care li se întâmplă persoanelor „ciudate” sau „nebune”. Depresia este un fenomen foarte des întâlnit. Împreună cu anxietatea (tulburare care apare mai frecvent decât depresia), reprezintă tulburările emoţionale cele mai frecvente. În fiecare an, un număr impresionant de persoane vor suferi din cauza depresiei majore.

Cât de eficientă este terapia cognitiv‑comportamentală a depresiei?

Numeroase cercetări efectuate la universităţi de prestigiu din lume au demonstrat în repetate rânduri că terapia cognitiv‑comportamentală este la fel de eficientă ca şi intervenţia medicamentoasă în tratamentul depresiei majore. În cadrul a 20 de şedinţe de terapie individuală, aproximativ 75% dintre pacienţi relatează o reducere semnificativă a simptomelor. Combinarea intervenţiei cognitiv‑comportamentale cu cea medicamentoasă, în cele mai multe studii, arată o creştere a eficienţei de până la 85%. Chiar mai mult, majoritatea pacienţilor care beneficiază de terapie cognitiv‑comportamentală menţin stările emoţionale îmbunătăţite şi la 2 ani după terminarea intervenţiei. În cadrul terapiei cognitiv‑comportamentale, sperăm să reducem nu doar simptomatologia, dar să vă şi învăţăm cum să împiedicaţi pe viitor reinstalarea simptomelor.

Pentru mai multe detalii despre depresie, simptomele depresiei sau tratament  depresie, va invitam sa ne  vizitati  la cabinetul nostru individual de psihologie din Cluj – Napoca, strada Republicii, nr. 5, ap. 9.

psiholog cluj, cel mai bun psiholog cluj, psiholog cluj pret, psiholog cluj ieftin, psiholog cluj gratis, psiholog cluj gratuit, psiholog cluj manastur, psiholog cluj centru, medic psiholog bun, psiholog cluj-napoca
anxietatea generalizată se trateaza!

Anxietatea generalizata

Ce este anxietatea generalizată?

Cu toţii suntem din când în când îngrijoraţi; ne îngrijorăm pentru lucruri care s‑ar putea întâmpla; în alte cazuri, este suficient să fi avut doar un somn mai neliniştit. Dar persoanele cu anxietate generalizată (AG) experienţiază simptome fizice care le împiedică să îşi trăiască viaţa în limitele normale. Asemenea simptome includ: stări de nelinişte, oboseală, dificultăţi de concentrare, iritabilitate, tensiune musculară şi/sau insomnie. În plus, aceşti indivizi se îngrijorează pentru o serie de evenimente cum ar fi starea de sănătate, probleme financiare, respingere şi performanţă şi îşi controlează cu dificultate aceste îngrijorări. Multe persoane cu AG consideră că îngrijorarea lor nu mai este „controlabilă”, din care cauză cred se vor îmbolnăvi sau vor înnebuni.

Persoanele cu AG par să fie îngrijorate datorită faptului că, de cele mai multe ori, li se vor întâmpla lucruri rele. Ele prezic că li se vor întâmpla evenimente „cumplite”, chiar şi în cazurile în care această probabilitate este foarte redusă. Ele cred că, deoarece sunt îngrijorate, li se va întâmpla ceva cumplit – adică se folosesc de emoţiile lor ca de nişte dovezi pentru existenţa unui posibil pericol. Multe persoane care se îngrijorează constant sunt convinse că îngrijorarea lor excesivă le ajută să nu fie surprinse de niciun eveniment negativ sau că îngrijorarea le va ajuta să se pregătească şi pentru cele mai nefericite rezultate posibile. Dacă sunteţi o asemenea persoană, probabil că veţi recunoaşte că uneori spuneţi „Da, dar ce ar fi dacă … ?” Acest „ce ar fi dacă” vă inundă cu o serie de posibile rezolvări negative, pentru care consideraţi că ar trebui să vă pregătiţi. Se pare că şirul lucrurilor pentru care v‑aţi putea îngrijora nu are sfârşit. De fapt, chiar şi în cazurile în care situaţia se rezolvă cu bine, v‑aţi putea spune „Ei bine, nu există nicio garanţie că nenorocirea nu s‑ar putea întâmpla pe viitor!” În plus, îngrijorarea pentru unele lucruri care s‑ar putea întâmpla în afara „razei dumneavoastră de acţiune”, vă poate face să gândiţi că „veţi înnebuni din cauza îngrijorării” sau că „îngrijorarea vă va îmbolnăvi”. Dacă sunteţi o persoană cu AG, s‑ar putea să fiţi blocaţi într‑un conflict creat de contradicţia că îngrijorarea dumneavoastră este incontrolabilă şi credinţa că această îngrijorare v‑ar putea proteja.

 

Cât de eficientă este terapia cognitiv‑comportamentală în intervenţia anxietăţii generalizate?

Unele studii au dovedit faptul că intervenţia cognitiv‑comportamentală este mai eficientă în intervenţia AG decât tratamentul medicamentos. Acest rezultat duce la reducerea folosirii tratamentului medicamentos, iar în unele cazuri, unii pacienţi continuă să îşi îmbunătăţească starea şi după terminarea intervenţiei. Aproximativ 50% dintre pacienţii cu AG prezintă îmbunătăţiri semnificative în funcţionare după intervenţia cognitiv‑comportamentală.